Instaleaza aplicatia noastra Deschide-o intai in

SimplityByB
← La o cafea

Sarcina - ce au insemnat cele 9 luni de sarcina pentru tine?

Medeea Fondatoare Cafeaua de argint +1 a deschis discutia

3 luni în urmă

Vă invit să discutăm fără bariere, așa cum numai o femeie poate să înțeleagă

Me12 Membru Fondatoare Umar de sprijin

3 luni în urmă

Când mă gândesc la cele 9 luni de sarcină, nu mă gândesc doar la burtica care creștea. Mă gândesc la toate emoțiile pe care le-am trăit în acea perioadă.
La început a fost bucuria aceea pe care cu greu o poți explica în cuvinte. Un test pozitiv, câteva secunde în care parcă timpul s-a oprit și gândul: „În mine crește un copil.”
Apoi au venit fricile. Oare va fi bine? Oare voi fi o mamă bună? Oare voi ști ce să fac?
Au fost zile în care m-am simțit minunat și zile în care eram obosită, sensibilă și plină de întrebări. Corpul meu se schimba, iar eu învățam să mă obișnuiesc cu asta.
Au fost și momente în care puneam mâna pe burtă și vorbeam cu el, chiar dacă încă nu îl puteam vedea. Iar când am simțit primele mișcări, parcă am primit primul nostru „salut”

LoveyP Fondatoare Umar de sprijin

3 luni în urmă

La mine prima miscare sa simțit ca un mica pocnitura. M-am speriat si am crezut ca doar mi sa parut. Dar peste cateva zile sa mai simțit si altele. Asta pe la vreo 3 luni jumătate. A fost ceva surpinzator de plăcut.

LoveyP Fondatoare Umar de sprijin

3 luni în urmă

La mine prima miscare sa simțit ca un mica pocnitura. M-am speriat si am crezut ca doar mi sa parut. Dar peste cateva zile sa mai simțit si altele. Asta pe la vreo 3 luni jumătate. A fost ceva surpinzator de plăcut.

Me12 Membru Fondatoare Umar de sprijin

3 luni în urmă

Ce moment trebuie să fi fost ! Prima mișcare este atât de subtilă, încât la început nici nu știi dacă ai simțit-o cu adevărat. Iar când se repetă și îți dai seama că bebelușul tău chiar îți „vorbește” de acolo, emoția este cu totul specială.

Luna Fondatoare Prezenta

3 luni în urmă

După ce mi-a întârziat menstruația câteva zile, mă tot gândeam să iau un test de sarcină, dar parcă îmi era frică să-l fac și să fie negativ. Mai aveam și mici dureri asemănătoare celor menstruale, așa că în fiecare zi mă așteptam să vină. Până în ziua a 5-a, când m-am trezit și am zis că gata, trebuie să aflu 😅. Am dat direct comandă pe Glovo de două teste și ambele au fost pozitive. ❤️
A fost un amestec de bucurie imensă și foarte multă teamă. Voiam să pregătesc o mică surpriză pentru soț și să-i arăt testul seara, dar evident că n-am avut răbdare 😂 și i-am trimis poza imediat.
Cred că cel mai greu a fost că nu mi-am dat voie să mă bucur până la capăt. Pierdusem o sarcină înainte și îmi era permanent teamă să nu se întâmple din nou. Primele 3 luni au fost cele mai grele: burtica încă nu se vedea, multe analize, multe emoții și de fiecare dată când mergeam la baie aveam teama să nu văd sânge.
Timp de 3 luni am spus doar părinților și a trebuit să merg la muncă și să-mi văd de viață ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Asta mi s-a părut foarte greu. Îmi era rău și îmi era greu, dar culmea, când începeam să mă simt mai bine intram în panică și mă întrebam de ce nu-mi mai e rău. 😂
Per total, fizic am avut o sarcină destul de ușoară, dar cu foarte multe analize, vitamine, injecții și mai ales multe emoții. Cele 9 luni au însemnat pentru mine multă bucurie, dar și multă teamă, mai ales la început. ❤️

Medeea Fondatoare Cafeaua de argint +1

3 luni în urmă

Draga Luna, cred ca acesta este inceputul nostru ca mamici, un taram intre fericire, teama si iubire neconditionata. Cred ca oricat de usoara ar fi o sarcina, la nivel emotional avem nevoie sa ne gasim echilibru si sa nu uitam de noi. 🤗🩷🤍❤️🤗🌈

Medeea Fondatoare Cafeaua de argint +1

3 luni în urmă

Draga Luna, cred ca acesta este inceputul nostru ca mamici, un taram intre fericire, teama si iubire neconditionata. Cred ca oricat de usoara ar fi o sarcina, la nivel emotional avem nevoie sa ne gasim echilibru si sa nu uitam de noi. 🤗🩷🤍❤️🤗🌈

ioni Fondatoare Prezenta

3 luni în urmă

Pentru mine au insemnat bucurie dar si tristete. Am avut multe promisiuni de la apropiati dar cand am nascut niciunul nu s-a tinut de cuvant. Dar ii multumim lui Dumnezeu ca suntem sanatosi toti 3!

Me12 Membru Fondatoare Umar de sprijin

3 luni în urmă

Interesant! Vrei sa detaliezi putin ?

ioni Fondatoare Prezenta

3 luni în urmă

Socrii mei mi-au promis ca ne vor mai da mie si sotului meu o pauza de la bebelus dar dupa ce s-a nascut parca au si uitat de noi! Doar vorbe si atat. Dar am trecut peste ca altceva nu era de facut

Me12 Membru Fondatoare Umar de sprijin

3 luni în urmă

Da...înțeleg perfect ce spui.... apropiații parca uita ca uneori si noi avem nevoie de pauze!!! Nu suntem roboti! Ei pe vremuri aveau toată familia aproape de la bunici la părinți...comunitatea era mult mai unită iar copiii erau crescuți laolaltă

Vrei sa raspunzi?

Poti citi forumul linistita, fara cont. Ca sa raspunzi si sa reactionezi, ai nevoie de un cont. Dureaza un minut si e gratuit.