Esti puternică, dar ești feminină? Granița dintre putere și feminitate

Am momente în care savurez acele filme de epocă romantice, în care domnișoarele, prin atitudinea lor vulnerabilă, stârneau bărbații ca pe niște lei, după care îi domoleau după bunul plac prin diferite giumbușlucuri învățate.
Atitudinea aceea de „Miss fragilitate”, care emana în același timp senzualitate, feminitate, putere interioară și un spirit hotărât. Tensiunea care se crea între o femeie și un bărbat și toată această joacă scoteau la suprafață tocmai acea feminitate și acea masculinitate care crează magia într-o poveste de dragoste.
Ei bine, aceste ecranizări mă fac să mă întreb: unde s-a pierdut feminitatea?
Ne place să ne simțim puternice. Și pe bună dreptate. Am învățat să muncim, să conducem, să luăm decizii, să ne creștem copiii, să ne câștigăm banii, să ne apărăm singure și să nu depindem de nimeni. Ne-am câștigat libertatea și nu cred că vreo femeie ar trebui să renunțe la ea.
Dar uneori mă întreb dacă, în încercarea de a demonstra că putem face orice, nu am ajuns să simțim că trebuie să facem totul singure. Am devenit, oare, prea independente? Dacă bărbatul este un vânător innăscut, atunci unde își mai găsește locul în prezent?
O femeie puternică nu trebuie să fie neapărat o femeie rece și dură. Nu trebuie să vorbească peste ceilalți, să controleze totul, să nu ceară niciodată ajutor sau să demonstreze în fiecare clipă că se poate descurca fără un bărbat.
Poți fi puternică și să fii tandră, uneori chiar vulnerabilă, dar nu în acel sens disperat. Poți fi independentă și să lași un bărbat să te ajute. Poți avea o carieră și să îți dorești să fii ținută în brațe.
Poți să știi exact ce vrei și, în același timp, să ai acel ceva jucăuș, delicat și misterios care nu poate fi explicat în cuvinte.

Feminitatea nu este opusul puterii.
Poate că adevărata provocare este să învățăm să le purtăm pe amândouă fără ca una să o anuleze pe cealaltă. Pentru că există o diferență între a fi puternică și a fi permanent în gardă. Între a avea limite și a ridica ziduri, între a fi independentă și a refuza orice formă de sprijin. Între a ști ce meriți și a simți nevoia să demonstrezi tuturor cât valorezi.
Trăim într-o lume dură, într-o contiună alertă, astfel, uităm că feminitatea nu înseamnă slăbiciune. Vulnerabilitatea nu înseamnă lipsă de putere, iar delicatețea nu înseamnă că cineva te poate călca în picioare. Dimpotrivă. Uneori, cea mai mare putere a unei femei este să nu simtă că trebuie să fie puternică în fiecare secundă.
Să poată spune „am nevoie de tine” fără să simtă că pierde ceva din valoarea ei, să poată spune „nu știu”, să poată plânge, să își dea voie să își exprime emoțiile.
Să poată lăsa inițiativa unui bărbat fără să simtă că renunță la controlul asupra propriei vieți.

Aici apare una dintre marile diferențe dintre femeia puternică și femeia care simte că trebuie să demonstreze că este puternică.
Prima știe cine este.
A doua simte că trebuie să convingă lumea.
Și poate că tocmai aici apare și problema relației dintre femeie și bărbat.
Dacă femeia simte că trebuie să fie mereu în control, iar bărbatul simte că trebuie să fie mereu atent să nu-i încalce independența, unde mai rămâne loc pentru joc? Unde mai rămâne loc pentru seducție?
Pentru priviri. Pentru tachinare.
Pentru acel „te las să crezi că ai câștigat”, deși amândoi știu cine conduce, de fapt, dansul?
Nu cred că trebuie să ne întoarcem la vremurile în care femeia nu avea drepturi, voce sau independență. Nu despre asta este vorba. Cred că putem păstra tot ce am câștigat și, în același timp, să redescoperim lucrurile pe care poate le-am lăsat în urmă.
Puterea de a spune „nu”. Dar și libertatea de a spune „da”. Puterea de a pleca dintr-o relație care ne rănește. Dar și curajul de a rămâne vulnerabile într-o relație sănătoasă.
Puterea de a ne câștiga singure existența. Dar și plăcerea de a fi răsfățate.
Puterea de a conduce. Dar și plăcerea de a lăsa, uneori, pe altcineva să conducă.
Pentru că feminitatea nu înseamnă să fii mai puțin, înseamnă să nu simți că trebuie să devii „mai mult” decât ești pentru a merita respect.
Poate că femeia modernă nu are nevoie să aleagă între putere și feminitate, are însă nevoie să învețe să le îmbine. Să fie femeia care poate muta munții, dar care nu se teme să fie ținută în brațe.
Femeia care știe să negocieze un contract, dar să își arate iubirea pentru cei din jur.
Femeia care își crește singură copilul, dacă viața o cere, dar care nu își pierde dorința de a fi iubită.
Femeia care spune ce gândește, dar știe și când să tacă.
Femeia care nu are nevoie de un bărbat ca să supraviețuiască, dar care își poate dori unul alături de ea.
Pentru mine, poate că aici se află limita dintre putere și feminitate: să nu îți folosești puterea pentru a-ți ascunde feminitatea și să nu îți folosești feminitatea pentru a-ți ascunde puterea. Să le ai pe amândouă și să fii suficient de sigură pe tine încât să nu îți fie teamă să arăți niciuna.