Cum ne complicăm viața nefăcând nimic?

De multe ori, cele mai mari probleme din viața noastră nu apar pentru că facem prea multe, ci pentru că nu facem nimic. Prea mult timp petrecut în zona de confort și siguranță ne limitează viața.

Confortul exagerat poate fi asemănat cu sedentarismul. Ne odihnim, dar lipsa unei activități ne face rău nu doar fizic, ci și psihic. Așa se întâmplă și atunci când refuzăm să îndrăznim, acționând în fiecare zi mecanic.
Nu spunem ce ne deranjează. Nu punem limite. Nu luăm o decizie. Nu cerem ajutor. Nu plecăm din locurile în care nu ne mai este bine. Nu începem lucrurile pe care le tot amânăm. Și, în timp, ceea ce am evitat să facem începe să ne coste.
Ne spunem că „nu e momentul potrivit”, că „o să treacă”, că „poate se rezolvă de la sine”. Poate chiar se rezolvă. Dar de multe ori, lucrurile lăsate nerezolvate nu dispar, se adună.
Ne complicăm viața atunci când evităm deciziile
O decizie amânată nu este neapărat o problemă rezolvată. Poate fi doar o problemă pusă pe pauză peste care, în timp greutățile încep să cântărească tot mai mult.
Știm că trebuie să avem o conversație, dar o evităm pentru că ne este teamă de reacția celuilalt. Trebuie să schimbăm ceva la locul de muncă, dar rămânem acolo pentru că ne este frică să o luăm de la zero într-un loc nou. Știm că o relație ne consumă, dar preferăm familiarul în locul necunoscutului. Sau vrem să începem să facem ceva pentru noi, dar găsim scuze să nu o facem.

Astfel, ajungem să trăim într-o stare de așteptare, însă viața nu stă pe loc cât timp noi ne hotărâm.
Tăcerea poate deveni resentiment
De câte ori nu spunem „nu-i nimic”, deși este ceva?
Înghițim o dezamăgire, mai trecem peste o lipsă de respect acceptând un nou compromis și, din nou, spunem că suntem bine, încercând să ne autoconvingem că totul este în regulă. Că va veni și acel moment care va fi pentru noi.
Până când, într-o zi, izbucnim pentru ceva aparent minor.
Nu acel ultim lucru ne-a făcut să explodăm, ci toate lucrurile pe care le-am lăsat nespuse înainte. Toate acele greutăți care parca ne apasă pe piept.
A spune ce simți nu înseamnă să faci scandal sau să fii rea. Înseamnă să te respecți suficient încât să nu te abandonezi pe tine doar pentru a păstra liniștea cu ceilalți. Imaginea nu valorează nimic când tu nu ești bine 
Ne complicăm viața atunci când nu ne cunoaștem limitele, apoi devenim obosite frustrate și începem să ne întrebăm de ce ceilalți cer atât de mult de la noi. Începem să credem că fericirea este doar un mit.
Poate că problema nu este întotdeauna că ceilalți cer prea mult. Poate că noi oferim prea mult fără să spunem unde este limita.
O limită sănătoasă nu este egoism. Este o formă de stimă de sine.
Amânarea ne poate ține ani întregi în același loc
„De luni mă apuc.”
„La anul schimb.”
„Când mai cresc copiii.”
„Când voi avea mai mulți bani.”
„Când voi fi mai pregătită.”
„Când voi avea mai mult curaj.”
Așteptăm să apară momentul perfect. Dar momentul perfect este, de multe ori, doar o scuză. Momentul este chiar atunci, în prezent, pentru ca este cel care contează.

Nu ne putem schimba întreaga viață într-o zi, putem însă, să facem primul lucru pe care îl tot evităm, chiar în momentul în care apare.
Un telefon. O conversație. O aplicație trimisă. O programare. Un „nu”. Un „ajunge”. Un „vreau”.
Stima de sine se vede în alegerile pe care le facem
Putem să ne spunem în fiecare dimineață că suntem valoroase. Dar stima de sine se vede și în felul în care ne tratăm. Mai mult, face parte din energia pe care o emanăm.
Se vede în oamenii pe care îi lăsăm să ne fie aproape, în lucrurile pe care le acceptăm și în promisiunile pe care ni le facem. Dacă îmi spun că merit mai mult, dar continui să accept mai puțin, apare o ruptură între ceea ce cred despre mine și ceea ce îmi permit să trăiesc.
De aceea, poate că unul dintre cele mai frumoase moduri de a începe să ai mai multă încredere în tine este să faci ceea ce ți-ai promis. Nu perfect. Nu fără frică. Ci pur și simplu să faci. Începutul este cel mai greu.
Nu avem întotdeauna nevoie de o viață nouă. Avem nevoie să încetăm să o mai complicăm pe cea pe care o avem. Avem nevoie să acționăm.
Primul pas poate fi chiar acesta: să nu mai evităm ceea ce știm că trebuie făcut.

Îți propun, să începi prin a-ți crea un jurnal cu priorități și scuze, care te țin pe loc.

Scrie pe o pagină din jurnal dorința ta, sub ea scrie toate temerile tale, iar în capul listei să scrie colorat motivul pentru care iti dorești acele schimbării. Începe prin a fi sinceră cu tine.

Transformă-ți jurnalul în spațiul tău intim. De fiecare dată când îți îndeplinești scopul propus, rupe pagina din jurnal și dă startul unui alt capitol. Succes!!

Tu ce lucru amâni de prea mult timp, deși știi că ți-ar face viața mai simplă?