Cea mai grea luptă a unei femei este cu vocea din mintea ei

Ți s-a întamplat să auzi acea voce în minte care te critica și îți cere perfecțiunea? Uneori, strigă atât de tare încât ai impresia că se aude din exterior și că le spune tuturor că nu ești destul de bună

Nu este vocea celor care te-au criticat, nici a celor care te-au rănit. Nu este nici măcar vocea lumii care îți spune cum ar trebui să arăți, să iubești sau să trăiești.

Cea mai grea luptă începe în clipa în care toate aceste voci se transformă într-una singură. O voce pe care o poarți cu tine în fiecare zi și devine umbra ta.

„Nu ești suficient de bună.” „Puteai mai mult.” „Altele se descurcă mai bine.” „Nu ai voie să greșești.” „Dacă nu ești perfectă, vei dezamăgi.”

La început, pare doar un gând. Apoi devine un obicei. În timp, ajunge să fie felul în care te privești. Această voce apare atât de des, încât începi să crezi că spune adevărul.

De unde apare această voce?

Psihologii vorbesc despre criticul interior – acea parte a minții care se formează încă din copilărie din experiențele, mesajele și așteptările pe care le-am primit. Uneori, el preia cuvintele unui părinte exigent. Alteori, ale unui profesor, ale unui partener sau ale unei societăți care ne-a făcut să credem că valoarea trebuie câștigată.

În timp, femeia ajunge să se judece mai aspru decât ar face-o oricine altcineva.

Perfecțiunea – o cursă fără linie de sosire

Multe femei trăiesc cu impresia că vor fi suficiente doar atunci când vor arăta mai bine, vor avea mai mult succes, vor fi mame perfecte, partenere perfecte, fiice perfecte.

Din păcate, perfecțiunea își schimbă mereu regulile, astfel ajungem să cădem într-o capcană proprie.

Astăzi îți spune că nu ești destul de frumoasă. Mâine, că nu muncești suficient. Poimâine, că nu petreci destul timp cu familia.

Indiferent cât faci, criticul interior găsește întotdeauna ceva de reproșat.

Ce spune știința?

Cercetările din psihologie arată că dialogul interior negativ este asociat cu anxietatea, perfecționismul, epuizarea și scăderea stimei de sine. În schimb, femeile care dezvoltă auto-compasiune nu devin mai slabe sau mai puțin ambițioase. Din contră, ele își revin mai ușor după eșecuri, au relații mai sănătoase și sunt mai reziliente în fața provocărilor.

A fi blândă cu tine nu înseamnă să renunți la evoluție, înseamnă să nu îți mai construiești viața pe autocritică.

Să facem un scurt exercițiu: imaginează-ți că toate cuvintele pe care ți le spui ție le-ai spune fiicei tale sau celei mai bune prietene. Ai privi-o în ochi și i-ai spune: „Nu vei fi niciodată suficientă”?

Nu.

Ai încuraja-o. Ai ridica-o. Ai vedea în ea ceea ce ea nu poate vedea.

De ce nu meriți aceeași bunătate?

Dumnezeu nu vorbește cu vocea criticului tău.

Există o diferență uriașă între vocea care condamnă și vocea care îndrumă.

Dumnezeu nu îți vorbește prin rușine, dispreț sau umilință. El te cheamă la schimbare prin iubire, nu prin condamnare. Acolo unde criticul interior spune: „Nu valorezi nimic”, Dumnezeu spune: „Ești prețioasă.”

Acolo unde frica spune: „Nu vei reuși”, credința răspunde: „Nu ești singură.”

Începând de astăzi, ascultă altă voce

Poate că cea mai importantă schimbare din viața unei femei nu începe atunci când slăbește, când primește promovarea sau când deține lucruri luxoase.

Poate începe în ziua în care observă vocea care o rănește și alege să nu o mai creadă.

Pentru că nu orice gând care îți trece prin minte merită să devină adevărul după care îți trăiești viața. Uneori, cea mai mare dovadă de curaj nu este să lupți cu lumea, este să faci pace cu femeia din tine. Este simplu, iubește ceea ce te-a creat. Ignoră vocea critică. Iubește-te.