Câtă libertate încape într-o iubire adevărată?

Ne-am obișnuit să credem că atunci când iubești pe cineva, trebuie să îl ai aproape. Să știi unde este, cu cine este, ce face, ce simte. Să fii parte din fiecare plan, din fiecare decizie, din fiecare colț al vieții lui.

Însă, ce definește cu adevărat iubirea?
Iubirea adevărată nu se măsoară prin cât de mult îl poți ține pe celălalt lângă tine, ci prin cât de liber îl poți lăsa să fie. Există o diferență uriașă între a iubi și a poseda.

De multe ori spunem: „sunt gelos pentru că te iubesc”, „îmi pasă pentru că vreau să știu tot.” , „nu-mi place să ieși fără mine pentru că mi-e dor de tine.” sau pur și simplu "vreau să fim peste tot împreună din teama de a nu te pierde". Astfel, transformăm iubirea într-o formă de control, într-un cerc vicios și anxios care emană suferința insecurității.
Ne dorim exclusivitate, dar nu îndrăznim să oferim libertate.
Ne dorim loialitate, dar confundăm loialitatea cu renunțarea la sine.
Ne dorim să fim centrul universului celuilalt, când, de fapt  iubirea sănătoasă înseamnă să știm că suntem importanți fără să fim singurul lucru important. Înseamnă să nu ne pierdem pe noi, ci să ne regăsim în fiecare zi.
Un om care te iubește nu ar trebui să îți micșoreze lumea. Ar trebui să îți ofere curajul să o trăiești, să evoluezi constant.
Să poți ieși cu prietenele tale fără să simți că trebuie să dai explicații pentru fiecare oră, să poți avea pasiuni pe care el nu le înțelege, să poți avea propriile visuri, propriile conversații, propriile momente de liniște. Să poți fi acea femeie care i-a stârnit interesul, înainte de a fi partenera lui.
Iar el să poată fi bărbat înainte de a fi partenerul tău. Pentru că într-o relație nu ar trebui să dispară doi oameni pentru a deveni unul.

Doar în felul acesta putem menține flacăra curiozității aprinsă, pentru că odată stinsă, monotonia va conduce relația voastră. Păstrați acel "ceva" special care v-a stârnit atât de mult înainte de toate. Începutul nu trebuie să se piardă, el trebuie păstrat si reamintit, transformat în acel moment unic care creaza legătura dintre voi.
Ar trebui să existe doi oameni întregi care aleg să meargă împreună indiferent de anotimp, dar cu hainele potrivite.
Poate că aici este una dintre cele mai delicate granițe ale iubirii: cât de aproape poți fi de cineva fără să îl sufoci și cât de liber îl poți lăsa fără să îl pierzi?
Libertatea nu înseamnă lipsă de limite. Nu înseamnă „fă ce vrei, nu-mi pasă”. Nu înseamnă lipsă de respect, secrete sau o relație în care fiecare trăiește ca și cum ar fi singur.
Libertatea într-o relație înseamnă încredere, o loialitate care se simte fără scuze, să nu trebuiască să fii controlat pentru a rămâne.
Să nu trebuiască să renunți la tine pentru a demonstra că iubești.
Și cel mai frumos lucru este acesta: să știi că omul de lângă tine ar putea pleca, dar alege să rămână pentru că vrea.
Pentru că, dintre toate locurile în care ar putea fi, alege să fie lângă tine.
Asta schimbă totul.
Iubirea bazată pe frică întreabă: „Cum fac să nu te pierd?” 
Iubirea bazată pe încredere întreabă: „Cum pot să te iubesc fără să te pierd pe tine?”
Nu avem nevoie de relații în care să fim legați unul de celălalt. Poate avem nevoie de relații în care să fim liberi și, totuși, profund conectați, acel spațiu fără distanță.
Să avem individualitate, dar să existe „noi”.
Să putem spune „am nevoie de tine”, fără ca asta să însemne „nu pot exista fără tine”.
Iubirea adevărată nu te închide într-o colivie de aur, ea îți dă un loc sigur în care înveți să zbori, indiferent de vreme.
Iar când te întorci, după ce ai fost tu, după ce ai respirat, ai visat, ai crescut și ai trăit, să existe cineva în brațele căruia să simți căldura de acasă.

Poate atât de multă libertate încape într-o iubire adevărată.
Cât să rămâi tu.

Și cât să alegi, în fiecare zi, să rămâneți voi.