Ai voie să spui NU fără să te simți vinovată

Câte dintre lucrurile pe care le faci din iubire sunt, de fapt, făcute din teamă?

Teama de a nu dezamăgi, de a nu fi judecată, de a nu supăra sau de a nu pierde oameni?

Poate că de aici începe adevărata lecție despre stima de sine: să înveți că poți fi un om bun și atunci când spui „nu”.

În toate etapele vieții învățăm să ne descurcăm, evoluăm, chiar daca nu conștient. Cu toate acestea, încă din copilărie, o mare parte dintre noi, am învățat ca a fi suficient de bună înseamnă să nu deranjăm, să fim disponibile. Să trecem peste propriile nevoi pentru a nu ne strica imaginea în fața celorlalți. Am fost învățate că imaginea este egală cu valoarea proprie. Și, undeva pe drum, am început să confundăm iubirea cu sacrificiul și bunătatea cu renunțarea la noi.

Spunem „da” atunci când în interiorul nostru este un „nu”.

Acceptăm când ne doare.

Rămânem când am vrea să plecăm.

Zâmbim când sufletul nostru este obosit.

Și spunem „nu-i nimic” atunci când, de fapt, este prea mult.

Poate că nu ne dăm seama cât de mult ne îndepărtăm de noi înșine de fiecare dată când alegem să fim ceea ce alții au nevoie să fim, în loc să fim ceea ce noi avem nevoie să fim.

Când „da”-ul tău începe să te doară

Există „da”-uri care vin din iubire și există „da”-uri care vin din teamă. Diferența o simți în tine.

Un „da” spus din iubire nu te face să simți că te abandonezi. Un „da” spus din teamă lasă în urmă oboseală, frustrare și, uneori, un gol pe care nu știi să-l explici.

Ai spus „da” pentru că nu ai vrut să superi, să dezamăgești sau pentru că ți-a fost teamă că, dacă refuzi, omul din fața ta se va îndepărta.

Poate că ai spus „da” atât de des, încât ceilalți au început să creadă că ești mereu disponibilă, mereu puternică, mereu acolo. Dar nimeni nu s-a întrebat ce se întâmplă cu tine după ce ușa se închide și rămâi singură cu tine.

Poate că atunci îți dai seama cât de obosită ești, câte ai acceptat, cât de multe lucruri ai făcut împotriva inimii tale doar pentru a păstra pacea. Atunci apare întrebarea pe care poate ai evitat-o mult timp: „Eu când mă aleg pe mine?”

În relații, „nu” poate fi o formă de iubire

Ne este uneori teamă că limitele vor distruge relațiile. Că dacă îi spunem partenerului că ne-a rănit, îl vom pierde, dacă îi spunem unei persoane dragi că nu putem fi mereu acolo, ne va considera egoiste, nepăsătoare sau dacă punem o limită familiei, vom părea nerecunoscătoare. Din păcate, o relație în care trebuie să te anulezi pentru a fi iubită nu îți cere iubire. Îți cere renunțare. Să devii altcineva. Iubirea adevărată ar trebui să îți permită să fii tu.

Să ai o voce.

Să ai limite.

Să poți spune „nu sunt de acord” fără să îți fie teamă.

Să poți spune „m-ai rănit” fără să fii făcută să te simți vinovată pentru ceea ce simți.

Să poți spune „astăzi am nevoie de mine” fără să simți că ai greșit.

Pentru că într-o relație sănătoasă nu trebuie să dispari pentru ca celălalt să fie bine.

Dar ce se întâmplă cu oamenii care se supără?

Uneori, se vor supăra, chiar dacă vei spune „nu” cu blândețe cineva tot poate fi dezamăgit.

Poți pune o limită fără să rănești și cineva tot poate considera că te-ai schimbat.

Poți începe să te respecți și cineva poate spune că ai devenit egoistă. Însă, important este că reacția celuilalt nu este întotdeauna măsura corectitudinii tale.

Uneori, oamenii se supără nu pentru că ai greșit, ci pentru că nu mai primesc de la tine ceea ce primeau înainte.

Atunci când cineva s-a obișnuit cu disponibilitatea ta fără limite, primul tău „nu” poate părea o schimbare uriașă. Pentru tine este doar începutul respectului de sine.

Nu trebuie să te justifici pentru fiecare alegere

Am ajuns să credem că avem nevoie de motive suficient de bune pentru a spune „nu”. Că trebuie să explicăm în detaliu de ce nu putem, de ce nu vrem, de ce alegem altceva.

Dar nu ești datoare nimănui, nu orice „nu” are nevoie de o pledoarie.

Uneori, pur și simplu nu poți. Alteori, pur și simplu nu vrei. Acest lucru este suficient.

Nu trebuie să te simți vinovată pentru că ai nevoie de timp. Nici să îți ceri scuze pentru că ai alte priorități.

Nu este nevoie să îți sacrifici liniștea doar pentru ca altcineva să nu fie dezamăgit.

Să spui „nu” nu înseamnă că nu îți pasă.Înseamnă că ai început să îți pese și de tine.

Vinovăția nu înseamnă că ai făcut ceva greșit

Poate că aceasta este una dintre cele mai importante diferențe pe care trebuie să le învățăm. Vinovăția poate apărea chiar și atunci când faci ceva bun pentru tine. Mai ales dacă ai fost obișnuită să fii mereu disponibilă pentru ceilalți.

La început, o limită poate să doară. Poate vei spune „nu” și imediat vei simți nevoia să repari lucrurile.

Nu te grăbi.

Lasă sentimentul să treacă.

Nu ai făcut nimic rău. Ai făcut ceva ce nu ai mai făcut suficient de des: te-ai ales pe tine.

Stima de sine începe și aici

Stima de sine nu înseamnă să te consideri mai importantă decât ceilalți. Înseamnă să nu te consideri mai puțin importantă decât ei.

Înseamnă să îți asculți nevoile fără să te rușinezi pentru ele.

Să îți respecți limitele.

Să nu accepți lipsa de respect doar pentru că iubești.

Să nu rămâi într-un loc doar pentru că ți-e teamă de ce va spune lumea.

Și, mai ales, să nu mai confunzi bunătatea cu autosacrificiul.

Pentru că o femeie poate fi blândă și puternică în același timp, aceasta este superputerea ei.

Poate iubi profund și poate pune limite. Poate să fie alături de oameni și să știe când are nevoie să fie alături de ea însăși.

Poate că astăzi ai nevoie să spui „nu”

Poate există cineva în viața ta căruia îi spui mereu „da”, deși în interiorul tău ceva s-a oprit de mult. Un tipar după care te-ai obișnuit trăiești: să fii mereu cea care poate, cea care înțelege, cea care iartă, cea care face încă un efort, cea care renunță la nevoile ei.

Poate că astăzi nu trebuie să faci nimic spectaculos. Trebuie doar să fii sinceră cu tine. Să recunoști că ai nevoie de altceva. Să îți dai voie să spui acel „nu” pe care l-ai ținut atât de mult în tine. Nu pentru a demonstra că ești puternică, ci pentru că ai înțeles că și sufletul tău are nevoie să fie ascultat.

Nu îi pierzi pe oamenii potriviți atunci când începi să ai limite

Probabil că aceasta este cea mai frumoasă parte a acestei lecții.

Oamenii care te iubesc cu adevărat nu vor avea nevoie să fii mereu de acord cu ei pentru a te iubi. Vor putea să îți respecte „nu”-ul. Vor putea să înțeleagă că ai nevoie de spațiu. Să accepte că uneori nu poți.

Cei care pleacă doar pentru că ai început să te respecți îți vor arăta că ceea ce îi ținea lângă tine nu era întotdeauna iubirea, era disponibilitatea ta. Atunci vei înțelege ceva ce poate nu ai putut vedea înainte: nu orice pierdere te face mai săracă. Uneori, pierzi oameni ca să te recâștigi pe tine.

Poate că acesta este unul dintre cele mai curajoase lucruri pe care le poate face o femeie.

Să spună „nu” fără explicații interminabile, fără să se mai pună mereu pe ultimul loc.

Poți fi un om bun și atunci când spui „nu”.

Poți iubi și atunci când pui limite.

Poți fi generoasă fără să te golești.

Poți fi acolo pentru ceilalți fără să pleci de lângă tine.

Într-o zi, poate vei înțelege că acel „nu” de care ți-a fost atât de teamă nu a distrus ceea ce era cu adevărat al tău. Te-a învățat cum să nu te mai pierzi din dorința de a fi iubită. Cum să te simți apreciată și cine o face cu adevărat. De aici, începe adevărata stimă de sine.

Nu din momentul în care toată lumea te iubește pentru că vrea ceva de la tine, ci din clipa în care poți să te uiți la tine și să spui, cu liniște: „Și eu contez.”